Solaris Curry 100 gr

5,29 Lei

Detalii produs

Mix aromat de condimente specifice bucătăriei indiene. Pulberea de curry Solaris conține turmeric, sare, schinduf, chimion, fenicul, coriandru, usturoi, piper cayenne, ghimbir și piper negru. Conține antioxidanți, vitamine (B, K, C, E) și mineralele prezente în mod natural în fiecare ingredient (mangan, fier, magneziu, calciu). Substanțele active conținute de curry (curcumină, luteină, zeaxantină) contribuie la menținerea tinereții celulelor, prevenind producerea anormală de proteine. Alte beneficii ale pudrei de curry: îmbunătățește funcționarea creierului, încetinește procesele de îmbătrânire, susține digestia. Conferă savoare și o culoare frumoasă mâncărurilor. De nelipsit din orezul cu curry, sosurile curry sau curry de pui.

Beneficii produs
Contribuie la îmbunătățirea capacității de funcționare a creierului
Contribuie la menținerea tinereții celulelor
In stoc

Durata de livrare: 1 - 3 zile lucrătoare (de marti pana vineri)

Transport gratuit
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: SO_Curry Ai nevoie de ajutor? 0730279845
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Ce este curry

 

Știai că termenul „curry” se referă atât la pulberea unui amestec de condimente măcinate, cât și la un tip de mâncare originar din India și alte țări asiatice, dar și la frunzele unui arbore indian? Istoria interesantă a curry-ului o putem descoperi întorcându-ne la originea lui și la etimologia acestuia.

Derivat din termenul „kari” din limba tamilă, limbă oficială vorbită în sudul Indiei, „curry” este de fapt denumirea occidentală, folosită inițial de către britanici, a unor supe și mâncăruri asiatice, condimentate și cu mult sos și care sunt servite în combinație cu carne sau cereale, precum orezul. Aceste mâncăruri s-au bazat dintotdeauna pe o varietate de amestecuri de condimente, cunoscute în India sub numele de „masala”. Acestea amestecuri variază în funcție de zona geografică și de specificul culinar local, unele fiind mai dulci, iar altele mai iuți.

Printre aceste condimente s-au regăsit, mai ales în trecut, dar uneori sunt folosite și în zilele noastre - frunzele arborelui „Murraya koenigii”, un arbore originar din sudul Indiei și Sri Lanka, denumit și „neem dulce”. Frunzele au o aromă intensă, asemănătoare citricelor și sunt adăugate de mii de ani la mâncărurile tradiționale denumite „kari”. Din acest motiv, arborele a primit și denumirea de „arbore de curry”.

Numele de „curry” a fost popularizat în special de către coloniștii britanici din India și Pakistan, fiind introdus pentru prima oară în secolul al XVIII-lea într-o adaptare britanică a unei rețete indiene de „kari”. Din acest punct, mâncărurile „kari”, dar și amestecurile de condimente indiene folosite, vor fi denumite ambele, la modul generic, prin „curry”. Tot în această perioadă, britanicii au inventat pulberea de curry, un amestec de diverse condimente folosite de indieni în aromatizarea „kari”-ului. Această pulbere comercializată nu este însă un amestec indian tradițional, ci o selecție de condimente specifice gastronomiei indiene, amestecate în diferite combinații și proporții, după rețeta particulară a comerciantului, specifică țării de proveniență.

 

Ingrediente ale pulberii de curry

 

Întrucât nu există o rețetă unică, standard, a acestui mix de condimente, pulberea de curry există sub mai multe sortimente și conține un număr variabil de condimente (de la 5 și până la 20). Majoritatea amestecurilor de curry au la bază chimion, coriandru și turmeric. Conferă un gust aparte și o culoare frumoasă mâncărurilor în care este adăugat.

Pulberea de curry de la Solaris conține ingrediente precum: turmeric, sare, schinduf, chimion, fenicul, coriandru, usturoi, piper cayenne, ghimbir, piper negru.

Turmericul sau șofranul indian reprezintă unul dintre ingredientele principale ale amestecului de curry. Îndeplinește în special rolul de „colorant” natural, conferă pulberii o culoare galbenă, specifică. Acesta conține curcumină, o substanță activă principală cu proprietăți antiinflamatoare și antioxidante certe.

Schinduful are o aromă specifică, intensă, conferă amestecului un gust dulce amărui. Conferă vitalitate și rezistență organismului, contribuie la dezvoltarea masei musculare.

Chimionul (sau chimenul indian), coriandrul și feniculul sunt aromate și au, la modul general, efecte carminative și îmbunătățesc puterea digestivă. Chimionul are un gust picant, coriandrul este amar și astringent, în timp ce feniculul este dulce.

Usturoiul din compoziția amestecului de curry conferă o aromă gustoasă mâncărurilor. Usturoiul este un antibiotic natural, remediu digestiv și are unele proprietăți regeneratoare.

Piperul cayenne este fructul ardeiului iute Cayenne și are gust iute. Conține capsaicină, care are proprietăți antioxidante, antiinflamatoare, antitumorale. Similar, ghimbirul și piperul negru sunt iuți, antioxidante și energizante, scad nivelul colesterolului „rău”.

 

Proprietăți nutritive

 

O lingură de pulbere de curry (aproximativ 6 g) conține:

  • 2.92 g – glucide
  • 0.77 g – proteine
  • 0.54 g – lipide
  • 0.93 g – sare
  • 19.71 – calorii

În ceea ce privește conținutul de vitamine și oligoelemente al amestecului de curry, regăsim:

  • vitaminele A, B1, B2, B3, B5, C, E, K
  • minerale precum: îndeosebi mangan și fier, dar și cupru, seleniu, magneziu, calciu, sodiu, fosfor, potasiu, zinc.

 

Cum se prepară

 

Pulberea de curry se obține prin amestecul în diferite proporții și combinații a pulberii obținută prin măcinarea diverselor semințe, boabe sau plante cu rol condimentar, ce au fost în prealabil uscate.

Gustul pulberii este diferit, în funcție de condimentele selectate și de proporția acestora în cadrul acelui amestec. În general, curry este sărat și aromat ori picant, în sortimentele ce conțin ardei iute sau piper.

Culoarea pulberii variază și ea în funcție de origine. Astfel, poți întâlni curry galben (cel mai frecvent), dar și curry cu nuanțe maronii sau roșiatice (adesea provenind din India).

Cel mai adesea, pulberea de curry se dizolvă în ghee (unt clarifiat), ulei de cocos sau de măsline încălzit pe foc, la temperatură minimă. Se amestecă constant, timp de 1-2 minute, după care se ia de pe foc și se adaugă tocănițelor din legume, sosurilor, mâncărurilor din carne sau pește. Este gustos în combinație cu orez și leguminoase, precum năut, linte sau fasole. Se poate adăuga și în supe sau ciorbe de inspirație asiatică.

În ceea ce privește felul de mâncare denumit curry, acesta este diferit de la o zonă geografică la alta. Curry este un preparat tradițional specific atât în India, cât și în Thailannda, Malaezia, China, Japonia, Africa de Sud.

Cele trei categorii principale de curry sunt:

  • curry indian
  • curry thailandez (thai curry)
  • curry japonez

Curry-ul indian include, în cele mai multe rețete, năut și linte și se numește (dhal). Regăsim în compoziția lui condimente precum: schinduf, chimion, cardamom sau scorțișoară.

Curry-ul thailandez conține lemongrass, rădăcină de galangal și alte condimente. Se adaugă, de regulă, lapte de cocos sau cremă de nucă de cocos la mâncărurile preparate.

Curry-ul japonez se prepară mai ales ca sos, adăugat peste orez sau tăiței (noodles), în combinație cu diferite tipuri de carne și legume (în special ceapă, cartofi și morcovi).

Există și unele fuziuni între aceste tipuri. Poți întâlni și denumiri precum: curry masaman, curry panang, pastă de curry roșie, verde sau galbenă. Unele dintre acestea prezintă intensități diferite ale gustului picant.

Mod De Ambalare: pachet 100 gr

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti luni 09:00 - 18:00, marti - vineri 09:00 - 19:00, sambata 10:00 - 16:00, duminica inchis

0730279845 comenzi@hrananaturala.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!